LEVENT SALI

ARTISTUL CARE A FĂCUT FURORI PRINTRE ADOLESCENȚI

Cine spune că foştii actori din Pariu cu viaţa, care formau trupa LaLa Band nu au succes se înşală. După ce Dorian Popa şi Dima Trofim au revenit în forţă cu prestaţiile lor din reality-show-urile de la PRO TV, iată că încă un fost coleg de-al lor este pe val. Este vorba de Levent Sali, interpretul lui Rafael Cercel din serialul de success.

Hai să aflăm împreună mai multe despre el!

 Levent & Claudiu (22 of 67)

S-a născut la 21 august 1993 în Constanța, într-o zi toridă de vară. Tot aici și-a petrecut și întreaga copilărie.

Levent a fost un copil fără astâmpăr! Și încă este! Așa îl descriu părinții lui.

Iar toată această energie nu i-a adus decât avantaje tânărului artist, care a început să practice sport de la o vârstă foarte fragedă.

Practicam în paralel fotbalul şi boxul, ca să-mi consum energia. Practic K1, dar nu sunt un luptător profesionist şi nici nu vreau să devin un luptător profesionist; sunt un fan al artelor marţiale, iar când spun arte marţiale, nu mă refer la bătaie organizată. Îmi place tot ce ţine de artă! Cel mai adesea, îmi petrec timpul în sala de forță.

Iar dacă nu merge în sala de sport, nu cântă și nu are vreun rol de interpretat, îl găsim cu siguranță în bucătărie.

Levent (13 of 98)

Sportul mi-a oferit disciplina de care aveam nevoie. Din toate punctele de vedere! Așa am reușit să îmi consum energia într-un mod eficient, care a contribuit la imaginea mea actuală, și tot sportul a fost cel care mi-a trezit pasiunea pentru gătit, pentru un stil de viață sănătos!

Levent Sali  este un tânăr și foarte talentat actor, un cântăreț pasional, de origine turcă.

Cunoscut din serialele fenomen Pariu cu viața și O nouă viață, dar și din prestațiile faimoasei trupe Lala Band, Levent a dat lovitura din nou în 2014 cu rolul principal pe care l-a jucat în filmul Selfie o comedie spumoasă, cu și despre tineri, o producție MediaPro Pictures si ZAZU Film, în regia Cristinei Iacob.

Protagonist este și în Selfie 69, continuarea peliculei Selfie, a cărei premieră va avea loc pe 16 septembrie, anul acesta. Mai e puțiiiin! 

Levent Sali a avut mare grijă și de cariera muzicală. Un artist complet, ce să mai… 😏

Anul 2015 a însemnat momentul în care Levent a început să se concentreze pe cariera muzicală solo. A debutat cu primul lui single, Copacabana, compus de Cătălin Dascălu și Alexandra Stanciu și tot în 2015 a lansat și piesa Unde pleci, alături de Claudiu Zamfira.

Pentru 2016, Levent Sali promite ceva spectaculos (urmărește-l și trage-l de mânecă, de nu-i așa!): 😄

  1. VARA ASTA. Levent Sali. O piesă de sezon, un show fierbinte în care ea, nu vrea să-i dea inima! Hai să-l ascultăm! Îl tragem de mânecă, ori…. 

  2. Va urma…

*

Leave a Comment